O echipa de voluntari din Sibiu a repus in circuit Mocanita de pe Valea Hartibaciului

Asociația „Prietenii Mocăniței”, o echipă de voluntari din Sibiu, a reușit să refacă o parte a traseului mocăniței de pe Valea Hârtibaciului și a organizat deja primele plimbări cu turiști în weekend-ul ce tocmai a trecut.

Refacerea traseului Mocăniței a început în 2009, când în jurul asociației s-au strâns peste 100 de voluntari. Nu lucrează nici la CFR și nici în turism. „50% sunt programatori, adică șoareci de birou în timpul săptămânii. Restul economiști, chiar șoferi de camion, istorici, îl avem pe Radu, care e inginer de structură”, spunea Mihai Blotor, unul dintre voluntari, anul trecut, pentru TVR.

Claudia Pamfiloiu, un alt voluntar, de profesie economist, a fost să învețe cum se repară șinele în Marea Britanie, la traininguri. Unii voluntarii au venit chiar din Germania, America sau Vietnam ca să schimbe o traversă, să cosească iarba de pe șine sau să vopsească un vagon. Multe dintre unelte și le improvizează singuri. În urmă cu doi ani au reușit să obțină patru vagoane pe care le restaurează.

În 1910, mocănița de pe Valea Hârtibaciului transporta oameni și mărfuri între Sighișoara și Sibiu. În 1970 mai funcționa doar între Agnita și Sibiu, dar era folosită doar pentru transport de sfeclă, lemn și animale.

În 2001 a fost declarată închisă oficial, iar în 2007 s-a încercat lichidarea liniei și vânzarea la fier vechi. A fost momentul în care au reacționat „Prietenii Mocăniței”, care au reușit să treacă linia pe lista monumentelor istorice.