Peștera Vântului din Munţii Pădurea Craiului ar putea fi vizitata

Peștera Vântului din Munţii Pădurea Craiului din Apuseni, cea mai lungă din România şi din sud-estul Europei,  cu galerii care se întind pe aproape 50 de kilometri.va putea fi vizitată  şi de turişti. Până acum, ea era accesibilă doar speologilor.

foto credit:  Clubul Speologilor Amatori din Cluj

Anul trecut, Peștera Vântului a fost  explorată de speologi, de specialişti în protecţia mediului şi de administratori ai unor arii protejate cu scopul de a stabili traseul pe care îl pot parcurge de anul viitor turiştii.

Pestera Vantului se afla in Muntii Padurea Craiului, in vecinatatea localitatii Suncuius. Pestera Vantului se afla in partea nordica a Muntilor Padurea Craiului, in defileul carstic cu acelasi nume.
Situandu-se la o distanta de de 50 km de Oradea si 100 km de Cluj-Napoca, accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferata (statia CFR Suncuius).

Peştera Vântului a fost descoperită de inginerul Bagameri Bela în anul 1957, iar de atunci a continuat să fie explorată pe diferite porțiuni. Dacă în momentul descoperirii ea a fost explorată doar pe 500 de metri, până în anul 1991 peștera a ajuns să fie explorată pe o lungime de 47 de kilometri.

„Este vestită pentru că este foarte greu de explorat din cauză că are o singură intrare. Şi pentru a ajunge în capătul ei este nevoie de 8 ore de parcurs pentru o echipă speologică”, a explicat speologul Ferenc Csis pentru postul de televiziune.

Dincolo de recordul de lungime pe care îl deţine, peştera este interesantă pentru formaţiunile pe care le oferă, pentru cursurile de apă care străbat grota şi pentru speciile de lilieci care trăiesc aici.

De anul viitor, anumite porțiuni vor fi amenajate și vor putea fi parcurse de turiști însoțiți de un ghid.