Ghețarul de la Focul Viu, gheţarul din Apuseni care arde zi de zi în lumina soarelui

Un decor feeric și un joc al naturii care transformă gheata într-un bulgăre de flăcari. Iată două motive pentru care ar trebui să vizitei Pestera Focul Viu.

Peştera poate fi vizitată relativ uşor cu acces atât din Bihor, cât şi din Alba. Denumirea vine de la decorul creat de razele de soare pe gheţar atunci când pătrund în peşteră printr-o fereastră din tavan.

”Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli, prima şi cea mai mare fiind ocupată de imensul bloc de gheaţă. Tavanul acesteia este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care au căzut înăuntru buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, care au format o movilă mare. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite de gheaţa aflate în partea opusă intrării în peşteră. De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente: fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului”, astfel este descrisă peştera pe site-ul Parcului Natural Apuseni.

Legenda locului

Ca mai toate locurile frumoase din Apuseni, Pestera Focului Viu stă sub semnul vechilor povestiri despre eroi de staturi formidabile care au trăit în vremurile de demult în aceste zone. Una dintre legende vorbește despre o familie de uriași pe care Decebal a adăpostit-o,  cu condiția ca aceasta să-i păzească aurul ascuns în pestera. Într-o zi, oamenii care au venit să fure comoara l-au momit pe mezinul familiei cu mâncare otravită. Baiatul a murit. Jefuitorii, la rândul lor,   sfârșitul sub bolovanii care s-au pravălit peste ei atunci când au intrat în peșteră. De durere că și-a pierdut copilul, bătrânul uriaș a început să răscolească pământul și așa s-au format toate văile, dealurile și peșterile din zonă.