Biserica Romano-Catolică din Turda

Actuala Biserică Romano-Catolică (în maghiară A római katolikus templom) din Turda a fost construită între anii 14751504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi, atestată documentar deja în anul 1342.

Adresa: Piața Republicii nr.54.

Hramul bisericii: Sf.Maria – Nașterea Sfintei Fecioare (anterior: Sf.Nicolae, Sf.Martin).

Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod LMI CJ-II-m-A-07800).

Biserica a fost înconjurată inițial de clădiri-anexe, dependințe și de un zid protector. În stadiul actual al cercetărilor este imposibil de precizat amplasamentul primei biserici, planimetria și structurile sale de zidărie. Totuși, numeroasele morminte distruse de fundațiile bisericii actuale, monedele găsite aici, emise în secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea (Carol I Robert de Anjou [1288-1342], Sigismund de Luxemburg [1387-1437], Vladislav I [1440-1444], Iancu de Hunedoara [1446-1456], Matei Corvin [1443-1490]), precum și fragmentele de frescă descoperite, indică un lăcaș de cult mai vechi, a cărui existență s-a încheiat în a doua jumatate a secolului al XV-lea. Nu este exclus ca unele fragmente din vechea biserică să fi fost folosite în cladirea actuală, așa cum sugerează situațiile surprinse în secțiunea interioară și într-una din cele exterioare.

În interiorul clădirii parohiei acestei biserici (Piața Republicii nr.1) sunt incastrate în pereți două dintre cheile de boltă ale vechii biserici romano-catolice demolate în secolul al XV-lea (una dintre ele poartă însemnul „Cheile Sf.Petru” din 1472, putând fi ușor confundată cu foarte cunoscuta stemă a Vaticanului).

Biserica actuală este o construcție bine închegată, cu fundațiile de la navă, cor si sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman Potaissa, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum și pietre refolosite de la construcția mai veche. Toate acestea au fost așezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici și fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var si pigment ceramic. Fundația este parțial cladită, parțial înecată în mortar. Elevația se delimitează printr-un decroș proeminent, atât la exterior, cât si la interior.

Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior și interior, pot indica o fază intermediară, între biserica veche și cea nouă. Relația este totuși ipotetică, urmând a fi clarificată în alte campanii arheologice.

Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii noi, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate nord-sud sunt tăiate de fundațiile bisericii din secolul al XV-lea, indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic, încă înainte de încetățenirea Reformei Protestante.

Contrafortul nr.6 de pe latura de sud (spre Piața Republicii) a altarului are incizat în piatră anul 1478. Pe contraforturile nr.2 și 4 de pe peretele sudic sunt încrustați anii 1498 și 1504 (tot în cifre gotice). Biserica a fost construită în stil gotic, interiorul având inițial 3 nave. Nava principală, orientată est-vest, are lungimea de 50 m și lățimea de 18,20 m. Altarul are 20,2 m lungime. A suferit daune importante atacată fiind de către Castaldo în anii 1540, de Giorgio Basta în 1602, de generalul Tiege în 1706 și a luptelor din anii 1703-1711 intre Curuți și Lobonți. (evenimente înscrise în arhiva bisericii)

Inițial, până în anul 1568, a aparținut cultului romano-catolic, apoi, între anii 1568-1721, cultului unitarian. În aceasta biserică a fost proclamată în anul 1568 înființarea Bisericii Unitariene. Pe peretele din dreapta, în interiorul bisericii, există o placă comemorativă, redactată în 3 limbi (maghiară, română, engleză) care amintește acest însemnat eveniment.

După anul 1721 (respectiv după cucerirea Ardealului de către Austria catolică) biserica a fost retrocedată cultului romano-catolic și transformată în stil baroc.

Biserica a avut în trecut 2 turnuri, demolate la lucrările de barocizare din secolul al XVIII-lea. Turnul principal a fost plasat exact unde acum e intrarea în biserică și a fost dărâmat, fiind avariat de mai multe trăznete. Ulterior nu s-a mai refăcut (biserica nu are în prezent turn). Intrarea principală în biserică trecea prin și pe sub acest turn[1]. Celălalt turn a fost mai mic și nu se știe exact unde a fost amplasat.

Biserica a fost (până în secolul al XVIII-lea) înconjurată de ziduri de apărare, groase de 2 m și înalte de 12 m. Pe vremuri de restriște (mai ales la invaziile tătarilor si turcilor) biserica fortificată oferea locuri de refugiu pentru populația amenințată (majoritatea oamenilor se refugia, totuși, în acele grele perioade în Cheile Turzii). Resturi din aceste vechi ziduri se mai găseau în secolul al XX-lea în spatele casei cu etaj de lângă biserică, pe partea sudică (spre piață). Poarta fortificației a fost demolată cu ocazia clădirii acestei case cu etaj, care a folosit materialul din acea poartă. Zidurile au fost construite exclusiv cu pietre aduse din castrul roman (ca, de altfel, multe din clădirile turdene, de pildă Tribunalul, fosta Primărie).

Un puternic incendiu a afectat lăcașul la începutul secolului al XIX-lea, când acoperișul incendiat a provocat prăbușirea bolților corului și navei, deteriorând grav interiorul bisericii. A urmat reconstrucția, în manieră neo-barocă, prin introducerea unor pilaștrii puternici, independenți de structura gotică. Noile travei[2] ale navei și corului au fost acoperite de calote boeme[3]. În exterior s-au păstrat o seamă de elemente gotice pe fațadele bisericii, cu excepția fațadei de vest, care s-a realizat tot în stil neo-baroc. De asemenea, s-au păstrat elemente și urmele unor elemente originale în podul bisericii. Lucrările, după cum arată inscripția de deasupra intrării, au fost conduse de meșterul constructor Francisc Lek și de dulgherul Francisc Szentmiklósi, fiind terminate în anul 1822.

În 1903 au fost demarate noi lucrări de renovare. În câțiva ani s-a realizat tencuirea fațadelor, s-a reparat pardoseala și a fost înlocuit mobilierul sacristiei. Intervenții au avut loc și în 1945, când s-au remediat distrugerile suferite în cursul celui de al doilea război mondial, apoi în 1961 când s-a restaurat bolta corului.

Printre valorile mai importante ale bisericii s-au numărat 3 picturi murale de pe bolta corului, cu scene din viața Sf.Maria, realizate în 1830 de Vitkay János, și vitraliile colorate ale corului. Dintre acestea, până astăzi, s-au conservat doar frescele, parțial repictate. Vitraliile au fost distruse în cel de al doilea război mondial.