Calendar

Apr
9
Dum
@ Cinema Florin Piersic
Apr 9@19:00 – 20:00
 @ Cinema Florin Piersic  | Cluj-Napoca | Județul Cluj | România

„Străini în noapte” se situează în topul preferințelor publicului pentru secțiunea Teatru. Îndrăgitul actor Florin Piersic, care nu mai are nevoie de nici o prezentare și unica Medeea Marinescu fac din această piesă o capodoperă artistică, mai ales că regia o semnează inegalabilul maestru Radu Beligan. Vă invităm la teatru, iar dacă după scena de final rămâneți cu sufletul încărcat de emoție și bucuria celor două ore petrecute în compania îndrăgiților actori v-a îndepărtat pentru moment de rutina zilnică, ajunși acasă, vă așteptăm să postați un gând bun, o imagine, o impresie. Și pentru noi satisfacția e deplină. Vă mulțumim.

Apr
19
mie
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică @ Sala Polivalenta Cluj
Apr 19@10:00 – 11:00

Gimnaştii români promit spectacol la europenele de la Cluj şi îi roagă pe fani să umple sala. România organizează Europenele după 60 de ani, iar concursul se vede în exclusivitate, în aprilie, la TVR.

 

Au mai rămas mai puţin de 90 de zile până la debutul celei de a 7-a ediţii a Campionatelor Europene Individuale, programată în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în perioada 19 – 23 aprilie 2017. Conform înscrierilor, 297 de gimnaste şi gimnaşti (178 masculin – 119 feminin) din 37 de ţări se vor afla în cursă pentru cele 12 titluri individuale (7 masculin – 5 feminin) la acest prim mare concurs al gimnasticii artistice continentale din noul ciclu olimpic. Dacă adăugăm că alături de sportivi se vor afla aproape 450 de antrenori, medici, arbitri, oficiali, atunci se poate contura mai exact amploarea acest eveniment.
O competiţie care revine în România după 60 de ani – în 1957, în Sala Floreasca din Bucureti, a avut loc cea dintâi ediţie a întrecerilor feminine, atunci numită Cupa Europei – şi care va fi prilejul confirmărilor şi afirmărilor în arena internaţională a gimnasticii, va reprezenta un punct de plecare pe drumul foarte anevoios ce duce spre Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Apr
22
sâm
Cluj Arena Aleea Stadionului, Nr. 2, 400483 Cluj-Napoca @ Cluj Arena
Apr 22@8:39 – Apr 23@9:39
Cluj Arena Aleea Stadionului, Nr. 2, 400483 Cluj-Napoca @ Cluj Arena | Cluj-Napoca | Județul Cluj | România

Transilvania Tuning Show 2017 se inscrie pe calendarul evenimentelor auto internationale. Cea de-a doua editie va aduce multe noutati si inovatii in domeniul Tuningului Auto. Vom fi aproape de pasionati cu exponate, firme, celebritati si distractie in cele doua zile. Masini modificate la nivel de exterior, interior, jante, suspensii, motor, autohtone sau Old Timers vor incanta privirea publicului spectator si se vor intrece in concursuri de frumusete.
Hpi Racing Romania va face deliciul pasionatilor de automodele radiocomandate in concursul de RC Drift..
dB Drag Racing Romania va organiza in premiera o etapa 3X, unde, pe langa noutatile aparute in concursul decibelilor din Romania, vor fi prezente masini „galagioase” ale participantilor din alte tari.
Stay Tuned!!!